Dacă unii au checklist-uri cu ce au realizat în viață din anumite puncte de vedere: mașini, case, căsătorii, etc, eu am un checklist cu destinații pe care îl updatez ori de câte ori mai descopăr în căutările mele zilnice câte un colț interesant de Pământ. Și lista e din ce în ce mai lungă pe zi ce trece, însă insula Bali a fost tot timpul undeva în top 10.
Am aterizat pe la 7 seara pe aeroportul din Denpasar. Nu știu cum se face că în destinațiile exotice ajung tot timpul pe întuneric. Ne luăm viza pe aeroport și pășim entuziasmați și curioși pentru prima dată pe pământ “balinez”. Printre multitudinea de șoferi în căutare de clienți de la ieșirea din aeroport îl găsim și pe domnul care urmează să ne transfere la cazarea noastră.
Prima impresie: o umezeală plăcută și un miros discret de flori (frangipani, după cum urma să descopăr, sau altfel spus plumeriile pe care deja le cunoșteam din Hawaii). Vizualul la prima vedere nu mi-a dat prea multe indicii: multă lume, totul colorat și viu, cu alte cuvinte: Asia.
Experienta mea in Ubud
Prima destinație de pe insulă: Ubud. Pe drumul extrem de aglomerat până acolo șoferul nostru pe nume Wayan încearcă să ne păstreze entuziasmul povestindu-ne despre castele din Bali, religia locuitorilor insulei (aproximativ 90% hinduși), stilul de viață, obiceiurile, problemele, sezoanele și zonele care merită vizitate.
Printre altele ne povestește și despre cum își primesc balinezii numele la naștere: probabil deja multă lume știe că în Bali există doar 4 nume în funcție de al câtelea născut ești, indiferent dacă ești bărbat sau femeie. În ordinea în care se pun: Wayan, Kadek, Nyoman, Ketut. “Și totuși, cum vă deosebiți unii de alții?”, îl întrebăm pe Wayan. Ne răspunde că au diferite porecle și oricum pentru ei nu e o problemă. Are aproape tot timpul un zâmbet pe față și dinții îi ies tare în evidență în contrast cu pielea maronie.
Într-un final ajungem la destinatie. Suntem pe marginea unui drum asfaltat și îngust, înconjurați de cocotieri și alte plante luxuriante de un verde viu. Câțiva picuri de ploaie ne răcoresc pielea. Cred că unul dintre cele mai plăcute lucruri pentru mine în lumea asta e să stau în ploaie atunci când e cald și umezeală. E incredibil de plăcută senzația, iar atunci când te afli într-un loc în care pielea ți-e veșnic lipicioasă și ai impresia că nu poți respira mai tot timpul, plăcerea se dublează.
Prima noapte în Bali
Fericiți și obosiți, ne lăsăm bagajele și ne întâlnim cu toții pe una dintre terasele camerelor noastre. Totul e decorat în stil tradițional. Totul e în culori calde și primitoare. E diferit de cum suntem noi obișnuiți acasă în multe feluri pe care nu le pot explica în scris. Unele lucruri pur și simplu trebuie trăite, degeaba le citești. Veselia noastră avea să răsune până destul de târziu în noapte, cu povești despre câte-n lună și-n stele, muzică bună în surdină, râsete cât încape și dansuri de bucurie.
În zori suntem treziți de aceeași cocoși care ne vor trezi pe toată durata șederii noastre în Ubud. Încet, încet ne facem câte unul apariția de după ușile (sau mai bine zis porțile) camerelor, cu ochii întredeschiși. Observăm ce nu puteam vedea aseară pe întuneric: lanuri de orez și multe flori de toate felurile.
Primim ceai și fructe pe terasă la micul dejun. Câteva păsări și razele plăcute ale soarelui de dimineață ne țin companie. Și așa ne începem incursiunea prin Ubud.
Ce poti sa faci în Bali?
Vizite cu mașina la ateliere de meșteșuguri: sculptat în lemn, baticuri și eșarfe sau argintării. Lanuri de orez peste tot, unele cocoțate pe dealuri altele pe câmpii. Păduri sacre cu maimuțe (am fost foarte aproape să fiu mușcată de una din drăguțele și aparent inofensivele animale), saloane de masaj de toate felurile, tarabe cu suveniruri, curs de gătit balinez, restaurante care te îmbie cu purceluși de lapte, nenumărate temple și galerii de artă.
Cel mai mult mi-au plăcut orele petrecute în diferite cafenele ascunse în spatele străduțelor principale, cafenele în care majoritatea timpului era o liniște desăvârșită și puteai să stai liniștit contemplând lanurile de orez.
Am participat și la un spectacol de legong, un dans tradițional balinez, o explozie de muzică instrumentală tradițională, costume aurii și mișcări ciudate care reproduc povești și legende din tradiția insulei.
Plantația de cafea luwak e un loc care merită vizitat: afli cum este produsă interesanta cafea din excrementele acestui animal (luwak) și ai posibilitatea să faci degustări de ceaiuri și alte produse din zonă.
Mi-a plăcut Ubud, cu toate acestea l-am găsit puțin prea turistic și mi s-a părut că oamenii sunt puțin prea concentrați pe a scoate bani din tot ce înseamnă tradiție. Prea multe bruiaje și mi se pare că încet, încet locul își pierde farmecul.
Templul Tanah Lot
Am lăsat în urmă orezăriile din Ubud și ne-am îndreptat spre sud către mare. Aici urma să ne petrecem Crăciunul. Înainte am făcut un scurt ocol până la Tanah Lot, templul amplasat pe o stâncă în apropierea coastei de vest a insulei, regăsit în aproape toate ghidurile și căutările pe internet.
Se spune că este un templu închinat zeilor mării și legendele povestesc cum că ar fi păzit de șerpi și că apa care izvorăște la baza sa ar fi sfântă și ar avea puteri miraculoase.
Am avut norocul să prindem aici o procesiune religioasă hindusă, sute de indonezieni îmbrăcați în alb oferind ofrande zeilor. În ceea ce privește templul în sine, cred că photoshopul și-a făcut treaba bine în poze, este frumos dar departe de dramatismul pe care îl transmite în imaginile de pe internet. Este adevărat că nu am fost aici la apus, atunci când se spune că ar fi cel mai frumos.
Plajele din Bali
Și iată-ne ajunși la mare. Se pare că nici aici la capătul lumii nu scapi de nebunia sărbătorilor, e un trafic și un haos de nedescris de șosea. Într-un final ajungem la vila pe care am închiriat-o în Legian. E ascunsă undeva pe niște străduțe departe de agitația de la strada principală. Și e superbă: o grădină verde cu un bananier și sculpturi tradiționale de piatră, o terasă deschisă foarte primitoare pe care aveam să ne petrecem serile calde si amiezile fierbinți și camere răcoroase și mari.
Suntem primiți de un indonezian foarte simpatic cu părul lung care vorbește o engleză impecabilă. Ne întâmpină cu fructe proaspete și suc de mango, ne face instrucția referitor la casă după care pleacă și el probabil către plajă și soare.
Kuta și Seminyak
Fugim și noi la plajă. Cu tălpile pe nisipul din Bali. Stăm și contemplăm apa și valurile. Plaja e lungă și lată și nisipul auriu. E ciudat cum bucata noastră de plajă e aproape pustie iar în depărtare, în stânga și în dreapta, vezi puhoaie de oameni. Aflăm că pur și simplu acelea sunt zonele cele mai populare și toată lumea acolo se strânge. Ciudați sunt și oamenii ăștia câteodată, de ce ai prefera să te înghesui când la câțiva pași ai loc și liniște cât încape?
Plajele aglomerate despre care vorbesc sunt Kuta și Seminyak. Alex începe să ia lecții de surf și așa ajungem să îl cunoaștem pe Kisa, instructorul său și probabil cel mai cumsecade indonezian pe care l-am întâlnit în Bali. În fiecare seară înainte de a pleca de la plajă ne povestește despre viața sa, despre cum au ajuns să vină la el oameni din toată lumea și despre cum ceea ce contează cu adevărat sunt experiențele și oamenii, nu banii. Am păstrat legătura de când am plecat și l-aș recomanda oricui ajunge pe acolo.
Serile în Bali
Deși am prins sezon ploios am avut parte de o arsură de toată frumusețea, pielea mea s-a resimțit câteva zile bune și nici măcar masajul special pentru arsuri pe care l-am făcut la unul din saloanele din Legian nu m-a ajutat prea mult. Norii ne-au păcălit de data asta.
Serile ni le petreceam pe terasa noastră, sorbind din câte o bere Bintang, povestind și bucurându-ne de liniște, singurele ființe care ne mai vizitau din când în când erau șopârlele gecko care mișunau prin zonă. În fiecare noapte ploua. Închid ochii și îmi amintesc și acum mirosul de ploaie și sunetul pe care îl scoteau picăturile care cădeau pe plante. În toată zăpușeala se forma un fel de abur cald care se plimba în jur și dădea un aer și mai exotic locului. Superb!
Crăciunul în Bali
Crăciunul l-am petrecut cât se poate de normal, deși de fiecare dată când spun prietenilor că am fost de Crăciun în Bali râd și îmi spun că nu e nimic normal în asta. Am luat cina la unul dintre restaurantele din apropiere, am fost înconjurați de indonezieni purtând căciuli de Moș Crăciun, beculețe colorate și tot tacâmul.
Ce-i drept e ciudat să auzi colinde când afară sunt 30 de grade și de-abia poți respira. Pe drumul spre casă am cântat și noi colinde românești, șerpuind pe străduțe și surprinzând din când în când câte-o privire nedumerită a vreunui străin.
Experiențe mai puțin plăcute în Bali
În toată nebunia din Bali am avut parte și de momente mai puțin plăcute. Am fost fraieriți la un schimb valutar de către cei doi angajați foarte drăguți ai acestuia și deși am plecat de acolo convinși că totul este în regulă ne-am dat seama peste ceva timp că portofelele noastre sunt pe jumătate goale. Nu știu nici astăzi cum s-a întâmplat dar ne-am învățat minte să stăm cu ochii în patru când vine vorba de schimburile valutare și magicienii care lucrează în ele. După experiența asta am înțeles și ce era cu diferențele foarte mari de curs de la un loc la altul.
O altă experiență neplăcută pe care am simțit-o aproape zi de zi a fost nepăsarea localnicilor și a unor turiști atunci când vine vorba de mediul înconjurător. Sunt locuri în care mizeria e de nedescris și punctul culminant a fost când am ajuns într-un final pe plaja aglomerată din Kuta și am văzut cum gunoaiele formează pur și simplu un covor pe plajă și nimănui din jur nu părea să-i pese. Un paradis nu mai e paradis dacă îl acoperi în gunoi. Copiii se jucau înconjurați de peturi, farfurii de plastic și alte deșeuri. Trist.
Merita sa mergi in Bali?
Insula Bali și-a șters din păcate prin apusurile pe care ni le-a oferit. Sute de culori și nuanțe roșiatice se jucau în fiecare seară la orizont. Liniștea de pe plaja din Legian, poveștile lui Kias, orezăriile verzi, cafenelele din Ubud, serile calde de la terasa vilei de la mare, nucile de cocos sorbite repede și ploile mult așteptate de seară m-au făcut să plec totuși cu zâmbetul pe buze din locul ăsta. Da, din păcate insula Bali nu e paradisul la care mă așteptam, cel puțin nu peste tot.
Am învățat cât de mult contează să-ți alegi locația și dacă voi mai ajunge vreodată în Bali o să mă îndrept cu siguranță către plaje ca Sanur, Nusa Dua sau cele din nordul insulei. În rest, pe insulă găsești doar firimituri de paradis.
Am plecat din Bali pe barcă, privind cu nostalgie către insula pe care o lăsam în urmă și fiind curioși să descoperim următoarea destinație. Într-o oră și jumătate pășeam pe Insulele Gili, pe care dacă nu dai zoom suficient la o hartă e foarte posibil să le ratezi.
Citeste mai departe: Insulele Gili – Cu bicicleta printre cocotieri
Iar pentru ofertele noastre de călătorie în Bali, puteți accesa următoarele linkuri: